Glosar de termeni

A
amplasament
localizarea în teritoriu a unei activități, prin precizarea unei porțiuni de teren care urmează a fi organizat spațial, corespunzător unei anumite funcționalități
ancore hold-down
tije filetate omologate pentru fixări de adâncimi variabile de ancorare, pentru a-i da constructorului o mare flexibilitate pe parcursul acestei faze a proiectului
anvelopă termică
totalitatea elementelor de construcție perimetrale care delimitează volumul interior (încălzit) al unei clădiri de mediul exterior sau de spații neîncălzite din interiorul clădirii. Cu alte cuvinte, anvelopa unei clădiri este alcătuită dintr-o serie de suprafețe prin care are loc fenomenul de transfer termic. Pentru asigurarea unei protecții termice eficiente se folosesc materiale termoizolante, al căror rol este reducerea pierderilor de căldură , și, implicit, a necesităților de încălzire, de unde rezultă și facturi mai mici pentru încălzirea și răcirea locuinței
B
Blower-door test
sistem de top pentru depistarea infiltrațiilor sau a pierderilor de aer prin anvelopa unei clădiri. Este un test ce are rol de control al calității lucrării și se efectuează înainte de finisaje, atunci când construcția este izolată
buiandrug
element de construcție auxiliară (sub formă de grindă) montată transversal în partea superioară a fiecărui gol din uși sau ferestre; preia încărcările gravitaționale superioare golurilor din pereți
C
CNC
mașină unealtă cu comandă numerică ce permite prelucrarea elementelor specifice caselor pe structură din lemn rezultând îmbinări exacte și ferme
Cadwork
cel mai bun program de proiectare pentru construcțiile din lemn, oferă o soluție completă de la proiectare la producție. Inginerii și proiectanții din domeniul construcțiilor apreciază flexibilitatea aproape nelimitată în 3D a programului și ușurința cu care lemnul se poate combina cu alte materiale
Calcul structural
cel mai important pas atunci când începi construcția unei case pe structură din lemn; proiectarea clădirilor din punct de vedere al rezistenței sub acțiunea unor factori externi nefavorabili, precum supraîncărcări statice, climatice, dinamice și seismice
Conector
piesă metalică cu diverse forme folosită pentru fixarea (ancorarea) elementelor de lemn (stâlpi, grinzi, cosoroabe, pereți de case din lemn etc.) între ele sau pe structuri din beton sau oțel
cameră cu termoviziune
dispozitiv electronic hipersensibil la căldură cu ajutorul căruia se pot vizualiza diferențele și variațiile de temperatură. Punțile termice, ferestrele și ușile neizolate irosesc energie valoroasă și influențează negativ confortul locuitorilor unei case. Acestea pot fi detectate cu ajutorul acestei camere cu termoviziune. Defectele de construcție sau funcționarea incorectă a ventilației duc la creșterea umidității în încăperi, ceea ce la rândul său, conduce la probleme grave cum ar fi riscul de apariție a mucegaiului. Cu ajutorul camerei de termoviziune, puteți detecta în mod fiabil zonele cu risc de mucegai, prevenind astfel deteriorarea ulterioară a clădirii
case pasive
case ce necesită un consum redus de energie pentru încălzirea spațiului interior; case unde pierderea de căldură este redusă drastic datorită izolației termice de înaltă calitate, ferestrelor cu geam triplu, orientării casei pentru a beneficia de maximum de căldură solară și sistemului de ventilație cu recuperare de căldură
cherestea de furnir laminat (LVL)
produs derivat din lemn, realizat din mai multe straturi de lemn subțire, îmbinate cu adezivi
clădire
construcție supraterană și, după caz, subterană, având încăperi care servesc la adăpostirea oamenilor, materialelor etc
coeficient de transfer termic UW
valoarea Uw este dată de cantitatea de căldură (energie) care se pierde printr-o suprafață de 1 m² în fiecare secundă, în anumite condiții de temperatură (interioară și exterioară) și se măsoară in W/m²K
condens
picături de apă ce apar la contactul aerului cald cu o suprafață rece sau cu un aer mai rece, ducând la formarea mucegaiului. Condensul- acele picături de apă ce se preling pe ferestre și uși- apare mai ales în sezonul rece, când temperatura de afară este mult mai scăzută decât cea din locuință. Poți evita apariția condensului prin aerisirea constantă a încăperilor, prin folosirea unui dezumidificator sau a unui purificator de aer, prin păstrarea temperaturii uniformă în toată casa, prin folosirea materialelor termoizolante eficiente
conductivitate termică
mărimea fizică prin care se caracterizează capacitatea unui material de a transmite căldura (prin conducție termică) atunci când este supus unei diferențe de temperatură
consiliere tehnologică
un pas esențial în planificarea realizării unei case, oferă răspuns și soluții aplicate la toate întrebările, precum prețuri, modalități de abordare, tehnologii de ultimă oră etc
căpriori
bârne din lemn încrucișate, puse cap în cap sub un anumit unghi, care fac parte din scheletul acoperișului casei
D
diriginte de șantier
persoana responsabilă cu verificarea lucrărilor, încă din stadiul de întocmire a documentației necesare. Trebuie să se asigure că realizarea construcției se face în conformitate cu prevederile autorizației de construire, ale proiectelor, ale caietelor de sarcini și ale reglementărilor tehnice aplicabile. Totodată, trebuie să verifice existența documentelor de certificare a calității produselor pentru construcții și dacă acestea corespund cu standardele menționate în proiect. La finalul șantierului trebuie să întocmească actele de recepție și cartea tehnică a construcției
E
Eficiență energetică
procesul de reducere a cantității de energie necesară pentru a furniza produse și servicii
etanșeitate la aer
unul dintre principiile caselor pasive. Mai exact, nu există schimb necontrolat de aer între interior și exterior care ar duce iarna la pierderea căldurii și vara la aport de căldură în casă, rezultând astfel diminuarea costurilor cu încălzirea sau răcirea casei
F
fațadă ventilată
soluție pentru izolarea termică a pereților. Avantajul acestei soluții vine din partea stratului de aer ventilat, al cărui rol este de a asigura egalizarea presiunii vaporilor dintre mediul exterior și sistemul fațadei. Fațada ventilată este compusă din structura suport, izolația termică, camera de aer ventilat și finisajul fațadei. Are numeroase avantaje, precum eficiență termică și automat facturi mai mici, inexistența umezelii, izolare termică și fonică etc
folie barieră de vapori
folie ce îmbunătățește calitatea aerului interior, eliminând riscul de condens, mucegai și alte probleme legate de umiditate
forma aldehidă
este una dintre cele mai vechi substanțe chimice folosite în industrie pentru obținerea rășinilor, folosită apoi în fabricarea plăcilor de lemn
G
garanție
asigurarea lucrării. La Dimmer, oferim garanție 30 ani pentru structura din lemn, iar celelalte materiale folosite beneficiază de garanția furnizorului
grindă
produs din lemn folosit pentru a asigura distribuirea uniformă a sarcinii pe pereți și fundația clădirii. Grinzile de lemn pot fi folosite și pentru rolul lor decorativ, pentru a crea un cadru plăcut
grinzi cu zăbrele
sisteme de bare rigide articulate la capete; elemente structurale care au rolul de a prelua încărcări de la alte elemente structurale și se folosesc la acoperișuri cu deschideri mari
H
HVAC (sisteme de ventilație cu recuperare de căldură)
denumirea provine din engleză- heating, ventilation and air conditioning. Este un sistem 3 în 1 care este proiectat pentru a oferi căldură, ventilație și aer condiționat într-o clădire. Acest sistem trebuie să îndeplinească numeroase principii, cum ar fi: să evacueze aerul viciat din locuință, să introducă aer proaspăt în locuință, să filtreze aerul proaspăt, să controleze temperatura și umiditatea pentru a evita crearea condensului etc
I
infrastructură
parte a unei clădiri situată sub cota ±0.00; cuprinde fundația, elementele constructive ale subsolului și planșeul peste subsol, respectiv numai fundația în cazul clădirilor fără subsol
Îmbinare
ansamblu de conectori și tije
învelitoare
stratul de finisare și protecție al unui acoperiș cu pantă. Poate fi realizat din tablă plană, tablă tip țiglă, tablă cutată, șindrile bituminoase etc
L
lemn lamelat încleiat (glulam)
produs derivat din lemn, sub formă de elemente liniare prefabricate, obținut prin încleierea mai multor piese de lemn ecarisat (scânduri sau dulapi)
lemn lamelat încrucișat (CLT)
produs derivat din lemn, sub formă de elemente de suprafață prefabricate, realizat din cel puțin trei straturi de lemn ecarisat, încleiate cu adeziv pe două direcții ortogonale; grosimea minimă este 60 mm
M
material structural
materiale ce fac parte din structura de rezistență a unei case
materiale termoizolante
materiale care nu lasă căldura să se piardă. Științific spus, între două corpuri cu temperaturi diferite aflate în contact are loc un transfer de energie termică de la cald la rece până când acestea ating un echilibru termic. Așadar, transferul de căldură este o consecință inevitabilă a contactului dintre două corpuri aflate la temperaturi diferite. Exemple de materiale termoizolante: vată bazaltică, vată minerală din sticlă
membrană EPDM
membrană monostrat de cauciuc sintetic, folosită în special la acoperișuri
membrană hidroizolantă
membrană monostrat de cauciuc sintetic, compusă din etilen-propilen-dien-monomer amestecat cu negru de fum, uleiuri, agenți de vulcanizare și alți agenți ajutători, folosită în etanșeizarea teraselor și a acoperișurilor plane. Aceasta rămâne flexibilă și la temperaturi foarte joase, de până la – 45º C și nu necesită întreținere
montanți
bară de lemn care se așază vertical într-o construcție și care servește ca piesă de susținere
N
nZEB
un concept devenit obligatoriu în sectorul construcțiilor- clădiri cu consum de energie aproape zero, adică clădiri cu performanță energetică foarte ridicată. Altfel spus, diferența dintre energia consumată și cea produsă să fie zero- sau cât mai aproape de zero
P
PAL (Plăci din Așchii de Lemn)
produs derivat din lemn, sub formă de placă, obținut din așchii de lemn, resturi de la fabricarea cherestelei, sau chiar din rumeguș, și o rășină sintetică sau un alt liant adecvat, care este presat sau extrudat
PFL (Plăci din Fibre de Lemn)
produs derivat din lemn, sub formă de placă, obținut din fibre de lemn amestecate cu lianți pe bază de rășini formaldehidice, presărate pe bandă de oțel și presate în plăci
PTh
proiectul tehnic ce reprezintă totalitatea documentelor, planurilor furnizate de către arhitecți, ingineri de rezistență, ingineri de instalații și care cuprinde soluțiile tehnice de executare a construcției. Cuprinde părți scrise, părți desenate și detalii de execuție
panouri din lemn
panouri structurale tip ramă din osătură din dulapi de lemn ecarisat și placă structurală colaborantă din lemn, fixată cu cuie sau șuruburi de dulapii de lemn
placă DHF
panou din material lemnos rezistent la umiditate și permeabil la vapori
planșeu
elemente de construcție portante sub formă de plăci orizontale (sau mai puțin înclinate), care compartimentează clădirile pe verticală
plăci cu fibre dublu orientate (OSB)
produs derivat din lemn, sub formă de panou, obținut prin încleierea așchiilor orientate din lemn
plăci multicui
denumite și plăci cu cuie, sunt organe de asamblare metalice utilizate pentru îmbinarea elementelor structurale din lemn prin presare
profil fonoizolant
profil creat special pentru optimizarea izolării fonice într-o casă din lemn pe structură de tip timberframe, capabil să absoarbă zgomote de până la 4dB
punți termice
suprafețe unde intră în contact două materiale ale căror capacități de reținere a căldurii sunt diferite, având loc o pierdere de căldură
R
regim de înălțime
numărul de etaje a unei clădiri, cât și înălțimea acesteia, exprimată într-o unitate de măsură din sistemul metric
S
Sustenabilitate
“dezvoltarea care răspunde nevoilor prezentului fără a compromite capacitatea generațiilor viitoare de a-și satisface propriile nevoi “(conform ONU). Pentru a realiza construcții sustenabile, este necesar să se țină cont de numeroase aspecte de planificare , prin proiectarea clădirilor verzi sau pasive, prin combinarea serviciilor de inginerie, consultanță, prin utilizarea de materiale obținute prin tehnologia de tipărire 3D, prin reciclarea deșeurilor sau a materialelor în exces ce previne producerea de cantități mari de deșeuri, prin implementarea de soluții software în ceea ce privește eficiența energetică a clădirii
sistem ETICS
din engleză- External Thermal Insulation Composite Systems, înseamnă izolarea fonică și termică a pereților exterior ai unei construcții noi sau existente
stratigrafie
materialele ce alcătuiesc peretele. Peretele unei case pe structură din lemn este compus din cadru din lemn de 60×150 ( unde lemnul este uscat și tratat corespunzător 4F), placat cu OSB și o folie barieră vapori la interior. În interiorul pereților se află izolația ( vată de sticlă, vată bazaltică sau fibră de lemn). La exterior este placa permisibilă la vapori ( rigistabil, Vidiwall Hi sau DHF) și termosistemul exterior (vată bazaltică rigidă- a cărei grosime este dată de coeficientul energetic menționat în proiectul casei)
suprafață construită
aria secțiunii orizontale a clădirii, la cota ±0.00 a parterului, măsurată pe conturul exterior al pereților. Reprezintă totalitatea suprafețelor utile ale încăperilor, balcoanelor sau teraselor, pereții interiori și exteriori și anexele
suprafață utilă
diferența dintre suprafața construită desfășurată și cea ocupată de pereți, stâlpi de susținere și alte componente din structură. Totodată, reprezintă și însumarea suprafețelor utile sau văzute din toate încăperile. Nu sunt incluse: balconul, ușile și spațiul de deschidere
suprastructură
cuprinde toate elementele constructive (verticale si orizontale) situate deasupra cotei ±0.00, inclusiv acoperișul. Suprastructura se realizează din elemente care au rolul de a crea spațiile necesare desfășurării proceselor funcționale sau tehnologice, spatiul construit fiind delimitat în plan orizontal în încăperi de către pereți și pe verticală în niveluri către planșee
șarpantă
piesă principală din lemn dintr-un acoperiș. Are rolul de a susține greutatea învelitorii și de a prelua anumite acțiuni, cum ar fi zăpada, greutatea anumitor corpuri, vântul etc., transmițându-le mai departe elementelor de rezistență ale locuinței ( planșeu etc)
T
Tije
(elemente de tip) șuruburi, cuie, buloane, tije filetate, dornuri, capse
Timberframe
panouri prefabricate din lemn pentru pereți și planșeu. Panourile asigură o precizie ridicată, o simplificare a montajului, precum și reducerea timpului necesar acestuia, reducând pierderile de materie primă la zero
Tratament 4F
lemnul folosit la fabricarea caselor Dimmer beneficiază de tratamentul 4 funcții: anti foc, anti mucegai, anti insecte și anti umiditate
talpă inferioară
grinda de jos a unui cadru din lemn, care, alături de grinda de sus și stâlpii tratați formează cadrul peretelui din lemn
talpă superioară
grinda de sus a unui cadru din lemn, care, alături de grinda de jos și stâlpii tratați formează cadrul peretelui din lemn
termoizolație continuă
unul dintre cele 5 principii ale caselor pasive, trebuie să fie suficient de groasă, calitativă și pusă corect. Anveloparea termică are rolul de a păstra căldura în interiorul casei pe timp de iarnă, iar pe timp de vară să o protejeze de supraîncălzire. Pentru a îndeplini acest rol, pereții, pardoseala și acoperișul trebuie izolați termic cu grijă, iar termoizolația trebuie să fie continuă. Stratul izolator trebuie să fie continuu pe toată suprafața casei care este în contact direct cu exteriorul. Întreruperile în stratul de izolație creează punți termice care duc la diferențe de temperatură între interior și exterior, la pierderi de energie termică și la apariția condensului și a mucegaiului
U
urmărire de șantier
proces prin care este monitorizată desfăsurarea conform proiectului unui șantier

wood_green

Inspirație pentru casa ta!

Sfaturi practice de la specialiști

Noi modele de case

Intră în comunitatea Dimmer

Primește-ne în inbox-ul tău și vei fi mereu informat, și mai ales, inspirat!