Cum montăm corect tâmplăria și importanța unui montaj bine făcut
Sonia Rusu2023-04-06T09:48:22+00:00Degeaba îți cumperi tâmplărie de calitate dacă montajul este făcut defectuos. Doar nu vrei să arunci, la propriu, cu banii pe fereastră – sau pe ușă. Nu-i așa?
Iată de ce e important ca manopera în cazul tâmplăriei să fie realizată într-un mod profesionist:
- se creează o barieră eficientă împotriva mediului exterior, astfel că se îmbunătățește izolarea termică și cea fonică;
- infiltrarea apei, a zăpezii și altor lichide devine practic imposibilă;
- aerisirea controlată se poate face prin microventilare;
- aspectul estetic nu are de suferit în timp.
Ține minte: Un montaj incorect executat anulează aproape toate beneficiile unei tâmplării de calitate!
ROLUL TÂMPLĂRIEI ÎNTR-O CASĂ PASIVĂ
Tâmplăria este importantă în orice locuință. Cum pe ferestre și uși poate intra 25-35% din căldură în timpul verii și se poate pierde 10-20% din căldură în timpul iernii, izolarea corespunzătoare a acestora – inclusiv printr-un montaj corect – este foarte utilă. Și devine decisivă în cazul caselor eficiente energetic, cum sunt cele pe care noi, la Dimmer, le construim din lemn, pe sistem timberframe. Doar având o eficiență energetică ridicată vei avea parte de confort sporit, facturi mai mici și poluare redusă.
Dincolo de orientarea în funcție de poziția Soarelui în diverse anotimpuri și momente ale zilei, microclimat și teren, la casele pasive mai trebuie luat în calcul un aspect, mai ales când vine vorba de ferestre.
Problema este că dacă o fereastră este instalată incorect, atunci pot apărea punți termice – adică acele locuri prin care se pierde căldură, există risc de condens și implicit de mucegai. Altfel spus, centrala termică va funcționa cu 3-6 zile mai mult pe lună decât dacă punțile termice ar fi tratate corespunzător!
Așadar, pentru a maximiza eficiența energetică într-o casă pasivă, una dintre metode constă în plasarea ferestrei în stratul izolator al peretelui, tocmai pentru a minimiza puntea termică. Asta înseamnă că izolația este extinsă în așa fel încât să se suprapună pe tocul ferestrei. În acest fel se previne orice pierdere de căldură. Așadar, dacă îți dorești izolație termică maximă, tocul trebuie „îmbrăcat” de izolația termică!
Spuma poliuretanică este poate cel mai folosit izolator în cazul ușilor și ferestrelor. Doar că, prin natura sa, poate deveni o vulnerabilitate, mai ales dacă nu este aplicată corect – fiind ca un burete de spălat vasele, dacă prinde umezeală, atunci va distribui apa respectivă pe toată lungimea sa. Astfel că, folosită singură, poate fi cauzatoare de probleme.
O soluție poate fi aplicarea de benzi speciale de etanșare precomprimate: cea aplicată la interior trebuie să fie etanșă la aer și impermeabilă la vapori, iar cea de la exterior trebuie să fie etanșă la aer dar permeabilă la vapori. O astfel de combinație asigură continuitatea stratului de etanșeitate a clădirii și oferă posibilitatea apei să se evapore în afară. Astfel de benzi pot fi folosite inclusiv împreună cu spuma poliuretanică sau în alte combinații.
CE ETAPE TREBUIE SĂ URMEZI PENTRU MONTAREA FERESTRELOR
Ferestrele termopan sunt cele mai răspândite pentru că oferă cel mai bun raport calitate-preț. Iar etapele clasice pentru montaj sunt:
1. Dimensiunile de fabricație
Acestea trebuie sa fie cu cel mult 25 mm mai mici fata de golul din zid. Ideal, spațiul dintre tocul ferestrei și zid trebuie să fie cuprins între 10 și 15 mm. De regulă, acest rost se umple cu spumă poliuretanică.
2. Pregătirea zonei de montaj
Zidul pe care se montează fereastra trebuie să fie drept, să nu aibă denivelări sau găuri. Mai mult, pereții verticali și cei orizontali trebuie să formeze un unghi drept. Toate aceste aspecte se verifică înainte de montajul propriu-zis.
3. Montarea ramei
Mai întâi, se scot canatelele batante din balamale. Apoi se inspectează găurile de drenare și ventilare, astfel încât acestea să nu fie blocate. Pe urmă se așează pe poziție rama și perimetral sunt introduse în mod echilibrat pene din lemn, astfel încât să se creeze un spațiu egal între pereții și profilul ramei. Astfel se asigură că este poziționată perfect în plan orizontal și vertical.
Pe urmă se face perforarea ramei pentru introducerea șuruburilor de fixare, care trebuie să ajungă în găurile corespondente din pereți. După ce toate șuruburile sunt fixate, penele pot fi îndepărtate, cu excepția celor de la bază, care rămân până după întărirea spumei de etanșare.
4. Umplerea rosturilor
Rosturile se umplu uniform cu spumă poliuretanică, continuu și în cantitate egală pe toate laturile. La o oră de la terminarea acestei operațiuni se pot îndepărta penele de susținere rămase.
5. Montarea canatelor mobile
Primul reglaj se face după montarea canatelor mobile în balamale, care trebuie să fie foarte stabile.
6. Montarea glafurilor la interior și/sau exterior
Se montează sub ramă un profil suplimentar (solbanc), care facilitează montajul glafurilor și protejează peretele și rama de infiltrarea apei. Glafurile se fixează în solbanc, cu șuruburi autofiletante la exterior și apoi cu un strat de silicon la interior.
7. Montarea sticlei termpoan
Fiecare pachet cu sticlă termoizolantă se va cala cu ajutorul unor piese care ajută la echilibrarea sticlei față de pereții interiori ai canatului. Operațiunea se face cu mare atenție și în mod echilibrat (stânga – dreapta).
8. Fixarea baghetelor
Fixarea pe poziție a fiecărui pachet cu sticlă termopan se face cu ajutorul baghetelor, prin presiune, cu ajutorul unui ciocan cu cap cauciucat.
9. Reglajul final
Fiecare canat mobil va fi reglat și i se va verifica funcționarea. La 24 de ore de la montaj se pot face reparațiile necesare în jurul ferestrei.
Trebuie reținut că, în cazul caselor pasive, ferestrele trebuie să respecte anumite condiții – și să fie certificate ca atare. De asemenea, pe piață sunt mai multe modele, cu diferite funcții, iar etapele de montaj și reglaj pot diferi în funcție de producător, tipul zidăriei, soluțiile de etanșare, precum și de alți factori.
Iată câteva dintre etapele principale ale montajului unei ferestre pentru o casă pasivă:
- pregătirea ferestrei pentru montaj;
- adăugarea solbancului;
- adăugarea foliei pentru interior;
- montarea termomodulelor;
- pregătirea precadrului;
- montarea precadrului;
- verificarea planeității;
- montarea ferestrei;
- adăugarea de benzi specifice pentru etanșare.
Extrem de important este ca montajul să fie făcut de o echipă certificată de profesioniști, care să lucreze cu materiale de calitate și… cu grijă și atenție!
Iar dacă ai întrebări despre tâmplăria caselor DIMMER din lemn, pe sistem timberframe, nu uita că suntem la un click distanță!