Sisteme eficiente de încălzire și răcire pentru clădirile performante energetic – sau tot ce trebuie să știi despre pompele de căldură
Sonia Rusu2023-04-06T06:43:11+00:00Investești la început cu cap și culegi roadele mai târziu: acesta ar trebui să fie motto-ul nostru atunci când ne gândim să cumpărăm sau să construim o casă. Iar principiul este valabil inclusiv când vine vorba de alegerea unor sisteme eficiente de încălzire și răcire, care ne ajută să facem economii la facturi și sunt prietenoase cu mediul înconjurător.
Odată cu intrarea în vigoare a standardului nZEB, locuințele noi trebuie să aibă o performanță energetică foarte ridicată și să se alimenteze în proporție de minimum 30% cu energie din surse regenerabile, inclusiv produsă la fața locului sau în proximitate.
Dacă despre ce înseamnă o clădire eficientă energetic am vorbit mai pe larg în articolele anterioare de pe blogul nostru și chiar am vorbit cu un proprietar de casă pasivă despre cât costă să stai într-o astfel de locuință, iată că acum a venit momentul să ne ocupăm și de subiectul sistemelor eficiente de încălzire și răcire. Iar primul exemplu este cel al pompelor de căldură
DE CE POMPELE DE CĂLDURĂ VOR DEVENI ÎN CURÂND MAI POPULARE DECÂT CENTRALELE TERMICE
Motivele sunt simple: o pompă de căldură încălzește aerul interior și apa menajeră, poate funcționa și pe răcire, este complet ecologică și mult mai ușor de întreținut decât o centrală.
În plus, este o opțiune perfectă pentru casele eficiente energetic și are o durată de viață îndelungată (25 de ani, în medie).
Iar cum gazul se scumpește galopant, devine o alternativă din ce în ce mai viabilă, deoarece folosește resursele disponibile în zona în care este construită casa.
Deși costurile de instalare sunt mai mari, investiția se amortizează de regulă într-un an de zile grație facturilor mici.
POMPE DE CĂLDURĂ: PRINCIPIU DE FUNCȚIONARE
Pompa de căldură extrage energie din exterior (aer, apă sau pământ) și o introduce în componenta care se află la interior, cu ajutorul unui agent frigorific. Aici, printr-un schimbător de căldură care trece căldura din agentul frigorific în apă, agentul termic este distribuit în toată casa, prin intermediul instalației. Vara, ciclul se inversează, iar locuința este racită.
Comparativ cu un calorifer electric sau cu o centrală, pompele de căldură sunt de patru ori mai eficiente din punct de vedere energetic: pentru fiecare 1 kilowatt (kw) electric consumat, oferă 4 kw termici de energie! În plus, sunt complet ecologice: nu se mai arde combustibil sau gaz, iar energia electrică se produce într-un mod regenerabil.
TIPURI DE POMPE DE CĂLDURĂ
Pompele de căldură sunt sisteme destinate încălzirii și răcirii locuinței, dar și producerii apei calde menajere, prin utilizarea eficientă a energiei solare stocate în aer, ape subterane sau sol sub forma de căldură ecologică.
Așadar, pompele de căldură se clasifică în funcție de tipul sursei de energie folosită, iar alegerea tipului potrivit trebuie să țină cont de circumstanțele locale, geolocație și de necesarul de energie al locuinței.
Pompa de căldură aer-apă este cea mai populară opțiune, din două motive: are o configurație simplă și este simplu de montat. Componenta exterioară arată ca cea a unui aparat de aer condiționat și este dotată cu un ventilator care, cu ajutorul unui schimbător de căldură, absoarbe energia din aer în agentul frigorific, ca apoi să o transfere în interior.
Pompa de căldură apă-apă este utilă atunci când în apropiere se află un râu sau un puț subteran. Dar este nevoie de un studiu mai complex în privința amplasării și montajului, deoarece debitele de apă ce pot fi folosite trebuie calculate în așa fel încât să nu producă dezechilibre în flora și fauna locală.
Pompa de căldură sol-apă (sau geotermală) extrage energia din pământ.
Marele avantaj este că această sursă de energie este la fel de eficientă în toate anotimpurile, pentru că temperatura pământului în adâncime variază foarte puțin pe parcursul anului. Doar că este nevoie de forări pe orizontală sau pe verticală, pentru a introduce serpentinele prin care circulă agent termic pentru extragerea energiei din pământ.
Pentru a alege cel mai potrivit tip de pompă de căldură pentru situația ta locativă și financiară, cel mai bine este să discuți cu un specialist. Însă trebuie să știi că aceste sisteme sunt foarte versatile și se pot conecta la orice fel de sistem de distribuție interioară (calorifere, încălzire în pardoseală, ventiloconvectoare, răcire prin tavan etc.) și se pot corela cu alte sisteme de producere de energie (panouri solare, fotovoltaice etc.), fiind disponibile în mai multe versiuni (compacte sau cu boiler, de exemplu).
Indiferent de ce ajungi să folosești, important este să ajungi la configurația potrivită pentru tine. Și ține minte: pompele de căldură au un design modern, astfel că se vor integra ușor în design-ul casei tale, iar intensitatea zgomotului produs se află undeva între ciripitul păsărilor și interiorul unei biblioteci.
CARACTERISTICILE POMPELOR DE CĂLDURĂ
„Inima” unei pompe de căldură este compresorul, iar eficiența acesteia este măsurată prin coeficientul de performanță (COP), care trebuie să fie cât mai mare.
Așadar, COP reprezintă randamentul pompei de căldură, adică câți kilowati termici produce pompa de căldură prin consumarea unui kilowat de energie electrică. De exemplu, dacă o pompă de căldură apă-apă în circuit deschis are COP = 5,5, înseamnă că la fiecare kilowat de energie electrică consumat de la rețea, pompa de căldură respectivă produce 5,5 kw de energie termică.
Iată care este intervalul coeficientului de performanță al diferitelor tipuri de pompe de căldură:
- Pompă de căldură apă-apă: între 5,5 și 6,4
- Pompă de căldură sol-apă: între 4,4 și 4,9
- Pompă de căldură aer-apă: între 3,2 și 4,2
Pe de altă parte, coeficientul de performanță sezonier (SCOP) este coeficientul de putere termică obținut sau necesar pentru a încălzi clădirea pe durata întregului sezon rece raportat la puterea electrică consumată pe durata întregului sezon rece.
Nu în ultimul rând, funcționarea pompei de căldură se poate gestiona și printr-o aplicație de pe telefon, astfel că te poți mândri cu un sistem inteligent, economic și ecologic pentru casa ta!
Iar dacă vrei să descoperi mai multe informații despre cum construim noi case pasive din lemn pe sistem timberframe și ce tehnologii recomandăm, nu ezita să ne contactezi!