Cât te costă să trăiești într-o casă eficientă energetic?
admin2024-02-20T11:30:44+00:0011 OCTOMBRIE 2022
În 2018, Carmen și Andra Sprânceană, mamă și fiică, au luat decizia de a construi o casă în centrul orașului Bacău. Nu au reușit să găsească decât un teren de 300 m2 pe care se afla deja o casă veche din zidărie. Au știut de la bun început că își doresc să locuiască altfel – într-un spațiu cât mai natural, mai prietenos cu mediul, dar și mai confortabil.
Așa se face că au ales să construiască o casă pasivă pe structură din lemn – singura variantă care le-a permis să se bucure de confort fără să consume multe resurse, dar și să obțină maxim de spațiu locuibil posibil pe terenul de 300 m2. În mai puțin de un an, au dărâmat casa veche din beton, au construit alta, și s-au și mutat în noua locuință.
În contextul crizei energetice actuale și a scumpirilor cu care românii se confruntă, am povestit cu Andra Sprânceană despre ce înseamnă traiul într-o casă pasivă pe structură din lemn la aproape 3 ani de la mutare.
Afli ce trebuie să știi înainte de a construi, cât durează șantierul unei case pasive pe structură din lemn, dar și la cât se ridică cheltuielile anuale cu întreținerea unei astfel de case.
„Nu am putut concepe sub nicio formă să trăiesc între betoane”
Care au fost cerințele pe care ți-ai dorit să le îndeplinească viitoarea casă? Ai avut foarte clar în minte ce îți dorești?
Da, am știut de la bun început că va trebui să fie ecologică, din materiale naturale. Nu am putut concepe sub nicio formă să trăiesc între betoane.
Suntem o societate de consum. Consumăm enorm și irosim enorm, iar asta e ceva ce nu am vrut să fac. Și în viața de zi cu zi reciclez, mă străduiesc mereu să consum doar atât cât am nevoie și în așa fel încât nevoile mele să nu aibă impact negativ asupra mediului – am urmat aceeași filosofie și când a venit vorba de casa în care vom locui.
Mi-a fost clar de la început că viitoarea locuință va trebui să fie o casă sustenabilă și să consume cât mai puține resurse. Conceptul de casă pasivă mi-a permis să fac asta – și mi-a oferit și confortul pe care mi-l doream.
De ce ai ales să construiești pe structură din lemn?
Mi s-a părut cea mai bună variantă atât pentru mine, cât și pentru mediul înconjurător. Mi-am dorit o casă care să respire și care să fie sănătoasă pentru mine și familia mea, dar a fost important și să nu consum multe resurse, nici în etapa construcției, nici în viitor.
Am avut prejudecăți, nu pot spune că nu, ba chiar niște cunoștințe mi-au zis că or să ne mănânce șoriceii… evident, nu s-a întâmplat. M-am documentat bine înainte, suficient încât să știu că toate miturile astea – că rozătoarele vor mânca lemnul, că lemnul arde rapid, că scârțâie – sunt ori false, ori dacă au un sâmbure de adevăr, sunt lucruri pe care le poți face ca să previi așa-zisele nenorociri. Cum e cu scârțâitul – am pus membrane și nu am auzit nici până în ziua de azi vreun zgomot de genul.
Mamei i-a plăcut mult ideea de a construi pe lemn – și pentru că e un material care îți dă așa, un feeling cald, dar mai ales pentru că o casă din lemn, fiind mai ușoară, se comportă mai bine la cutremur. Ea a prins cutremurul din ’77 și a rămas cu frica asta.
Faptul că se construiește atât de rapid a contat mult. Așa am și reușit să demolăm casa veche, să o construim pe cea nouă, și să ne și mutăm în mai puțin de 1 an.
Casa a fost ridicată în 4 zile, iar durata efectivă a șantierului a fost de 48 de zile lucrătoare.
„Dacă nu pui bine în balanță ce primești de banii pe care îi dai, tot ce câștigi la început pierzi cu siguranță pe parcurs”
De unde te-ai informat și cum a decurs procesul alegerii furnizorilor?
Am început să caut pe internet informații despre cum se poate construi mai sustenabil. Trebuie să recunosc că neavând cunoștințe în domeniu, nu știam mai nimic despre asta înainte să ne apucăm de construit.
Am găsit #CasaBuhnici și tot atunci am știut 100% că îmi doresc și eu o casă pasivă. Deja decisesem că voi construi pe structură din lemn, iar Dimmer mi-a fost recomandat de o prietenă care trecuse prin procesul construcției acum ceva timp.
Am avut grijă, oricum, să am minim 3 oferte pentru fiecare tip de furnizor – producție și montaj casă, tâmplărie, instalații etc. Ce a contat cel mai mult pentru noi atunci a fost să putem înțelege efectiv ofertele, care conțineau detalii tehnice pe care nu le cunoșteam.
Oamenii, în general, nu au suficiente informații să compare ofertele, așa că tot ce pot să facă este să compare prețul și să-l aleagă pe cel mai mic.
Noi nu am ales oferta cea mai ieftină tocmai pentru că ni s-au explicat în detaliu elementele incluse, așa că am putut înțelege ce anume face diferența.
Dacă nu pui bine în balanță ce primești de banii pe care îi dai, tot ce câștigi la început pierzi cu siguranță pe parcurs.
V-ați mutat în casa nouă acum aproape 3 ani. Cum arată viața voastră acum comparativ cu experiența din locuința anterioară?
Dacă mă gândesc la cea mai mare diferență dintre modul în care am locuit până acum și experiența din casa nouă, ce-mi vine în minte prima dată e calitatea aerului.
Nu pot să exprim în cuvinte cât de fain e să te trezești dimineața în aer proaspăt, nu îmbâcsit, fără să trebuiască să te ridici întâi din pat și să deschizi geamurile ca să aerisești.
Eu nu am înțeles inițial scopul sistemului de ventilație și nici chestia asta cu aer proaspăt constant nu mi se părea cine știe ce până nu ne-am mutat și am simțit pe pielea mea.
Mai sunt ceva avantaje care vin odată cu sistemul de ventilație – umiditate constantă fără să-ți bați capul cu umidificatoare sau dezumidificatoare, iar faptul că nu a trebuit să deschid geamurile m-a scăpat și de insecte. Cei care locuiesc la casă știu cât de important este să nu ai păianjeni. La fel, nu am avut niciodată niciun fel de miros în casă, și nici nu se strânge mult praf datorită filtrelor din sistemul de ventilație.
Pe scurt, e un confort pe care nu am știut că mi-l doresc neapărat, dar acum că îl am, îi simt lipsa de fiecare dată când nu dorm acasă.
„Dacă nu pui bine în balanță ce primești de banii pe care îi dai, tot ce câștigi la început pierzi cu siguranță pe parcurs”
Care a fost investiția inițială în sisteme de încălzire-răcire, ventilație și panouri fotovoltaice și ce costuri presupune întreținerea unei case pasive pe parcursul unui an?
Panourile fotovoltaice au fost 10.000 euro, pompa de căldură cu încălzirea în pardoseală 13.000 euro, iar sistemul de ventilație cu recuperare de căldură 7.000 euro.
Până acum, noi nu am avut niciun fel de lucrări de mentenanță și nici nu a trebuit să fim atenți la nimic.
Filtrele de aer din sistemul de ventilație se schimbă regulat, în funcție de zona în care te afli, și nu sunt scumpe. În rest, am grijă doar să setez temperatura direct din telefon de fix 2 ori pe an – toamna și primăvara.
Cum arată cheltuielile lunare ale casei?
Exact ca în poza de mai jos, unde se vede situația completă a facturilor achitate în anii 2021 și 2022, exportată direct din contul E-ON.
Situația facturilor achitate în anii 2021 și 2022 pentru energie electrică
Nu avem gaz, doar curent electric, iar aceste cheltuieli includ tot – încălzirea apei, încălzirea și răcirea casei, consumul electrocasnicelor din casă etc.
Iarna, menținem temperatura în casă la 21-22 de grade, iar vara la 20-21 de grade.
Crezi că investiția inițială se justifică?
Cred că orice lucru se justifică în funcție de bugetul fiecăruia și de nevoi.
Dacă ai bani să investești, se justifică. Noi nu am făcut-o cu gândul de a ne recupera investiția în nu știu câți ani, ci pentru că am vrut să avem un grad ridicat de confort în casa în care vom trăi atâția ani de-acum încolo.
Ce le-ai transmite celor care se gândesc să își construiască o casă?
„Gândiți-vă mai presus de orice la confortul pe care vi-l doriți. E mai important cum îți trăiești viața de zi cu zi decât orice fel de bucurie pe termen scurt.”
Informații despre casa Sprânceană și mai multe detalii din timpul șantierului, aici.
Suntem producători de case pe structură din lemn care de peste 30 de ani livrează clienților din Europa case pe structură timberframe cu diferite configurații de eficiență energetică, prietenoase cu mediul înconjurător și construite la standarde de înaltă de calitate.
Dacă îți dorești să ne cunoaștem, ne poți contacta simplu prin intermediul formularului de aici.
Implicați în acest proiect au fost și:
Norana Petre, Atelier 1 Case Pasive – Arhitectură și Fizica clădirii
Széles Tófalvi Nándor, RENSO – Proiectant Instalații Clădire
Ing. Szabolcs Varga, V&V Projekt – Certificator
Cătălin Caraza, Inginerie Creativă – Proiectarea structurii de rezistență
Top Window– Tâmplărie exterioară
Euro Cons – Instalații termice și sanitare
Trust Expert – pompa de căldura NIBE și ventilația Sabiana
Izolații termice/acustice, finisaje interioare și vitraje Saint-Gobain (Isover, Rigips, Glass)
Dimmer – Producție & Montaj structură și anvelopă termică