Ne bucurăm să fim parteneri OVER 4
Sonia Rusu2023-04-07T09:33:35+00:0017 Mai 2019
Nu știți cine este OVER4?!? Nu se poate! 🙂 Echipa aceea frumoasă de tineri, majoritatea studenți, care fac o casă pasivă cu care se vor prezenta la concursul Solar Decathlon Europe 2019 din Ungaria! Este un proiect frumos, îndrăzneț, de fapt o parte dintr-un proiect mai amplu care-și propune să facă o renovare integrată a blocurilor comuniste din anii ’80.
Proiectul este realizat doar cu ajutorul sponsorizărilor și noi suntem bucuroși să le fim alături. Am oferit lemnul pentru realizarea deck-urilor și teraselor exterioare. Mai avem ceva idei, dar vrem întâi să le testăm în fabrică și după aceea să le punem în practică împreună cu ei.
Am stabilit acest lucru miercuri, 15 mai, la București, când a fost deschiderea oficială a Casei OVER4.
Le suntem alături și cu experiența noastră în construcția de case pasive. Experiența acumulată pe șantiere cu siguranță va fi de folos. Mai ales că la finalul unei luni de evenimente în București, casa va fi demontată, împachetată și transportată la Szentendre, orașul din Ungaria selectat ca locație pentru Solar Decathlon Europe 2019, unde va fi remontată și jurizată.
Casa OVER4 la deschiderea din 15 mai 2019
Astfel de proiecte sunt foarte utile. Este nevoie de exemple concrete pentru a prezenta oamenilor avantajele caselor din lemn, ce înseamnă o casă eficientă energetic sau o casă pasivă. De aceea am și deschis șantierul de la Bacău unde cei ce vor să vadă cum se construiește o casă pasivă pot merge să-l viziteze. Ne-am gândit că este util atât pentru cei implicați în construcția caselor din lemn cât, mai ales, pentru cei care își doresc o astfel de casă. Uneori informația din piață poate fi ambiguă sau distorsionată și este bine să vezi cu ochii tăi cum se face izolarea casei încă din faza de construcție, astfel încât ea devine foarte eficientă energetic.
Vom mai reveni cu informații despre casele pasive si despre șantierul de la Bacău. Acum să ne bucurăm alături de echipa OVER4 și să le urăm succes în Ungaria!